Dinamo – Universitatea Craiova s-a terminat cu victoria oaspeților, scor 0-1, după golul înscris de Alexandru Cicâldău din penalty, iar oltenii au prins aripi după ce au bifat 7 victorii din 7 meciuri.
Mihai Căpățînă se bucură că a ales să semneze cu Universitatea Craiova, formație la care susține că spera să joace încă din momentul în care a debutat pe prima scenă fotbalistică. Mai mult, fotbalistul transferat de la FC Voluntari a dezvăluit că oltenii și-au fixat drept obiectiv câștigarea titlului în sezonul 2020 – 2021.
„Mă bucur că am reușit să câștigăm. A fost un derby și un debut fericit pentru mine că am luat cele trei puncte. A fost o victorie italienească, am câștigat cu 1-0, dar important e că am câștigat. O să fie mai greu pentru că toate echipele își dor lua măsuri în plus.
Nu a fost foarte greu pentru că de când am debutat în Liga 1 am vrut să joc pentru Universitatea Craiova, echipa mea de suflet, și a fost ușor. Nu știu dacă a contat că este Cristiano Bergodi aici, dar m-a ajutat să mă acomodez mai repede și oricum aș fi acceptat să vin aici chiar dacă era alt antrenor.
Chiar dacă am jucat în zona centrală, pot să mă adaptez și pe alte poziții O să îmi fac treaba indiferent unde sunt băgat. Este o atmosferă plăcută, un grup prietenos, băieții sunt ok. Toată lumea este cu Craiova și ne dorim să câștigăm titlu”, a spus Mihai Căpățînă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER